Cvintuplul campion mondial Ronnie O’Sullivan a ales Bucureștiul pentru a face un anunț așteptat cu sufletul la gură de întreaga lume. Prezent la Stejarii Country Club pentru conferința de presă dinaintea celor două partide „Titans of Snooker”, care îi aduce la masa amplasată în incinta Circului Globus pe jucătorul cu cele mai multe titluri mondiale în actualul circuit și pe campionul en-titre, Stuart Bingham, O’Sullivan și-a anunțat planurile pentru sezonul competițional 2015 / 2016.
„Toată lumea știe că am stat un timp departe de snooker, nu am mai jucat din luna mai, de la Campionatul Mondial și nu eram sigur când voi mai juca sau dacă voi mai juca snooker competitiv. Dar m-am gândit și am decis că acum este momentul potrivit. Am jucat multe meciuri demonstrative și ajungând aici, mi-am dat seama ce mi-a lipsit cu adevărat și că este important pentru mine să joc turnee de snooker. Prima mea competiție majoră va fi probabil Masters-ul din Londra și mă bucur să spun că voi juca din nou. Pentru mine, meciul din această seară va da startul pregătirii mele pentru acest sezon. Și este bine să revin!„, a punctat „Racheta”, cel mai îndrăgit jucător de snooker, la nivel mondial.
„Eu abia revin la nivel de snooker competitiv, știu că va fi o provocare uriașă pentru mine să fiu competitiv în fața celor din circuit, dar dați-mi puțin timp și stați cu ochii pe mine„, a punctat O”Sullivan.
„Este minunat să fiu aici, l-am întâlnit pe Adrian (n.r. – Adrian Thiess, CEO Thiess Group Americas) în urmă cu două luni și am decis să facem acest meci. De regulă, când mergem la demonstrative în Europa, avem un anumit standard. Când l-am întâlnit pe Adrian, am urcat de aici până aici (n.r. – indicând o diferență uriașă). Am zis – wow! Suntem entuziaști. Să fiu aici, să ne prezentăm în fața tuturor fanilor snooker-ului de aici, să joc împotriva lui Stuart – campionul mondial, este un sentiment minunat pentru mine. Mă bucur să fiu aici și abia aștept să vă oferim două seri fantastice, o să vedeți cel mai bun snooker pe care îl veți vedea vreodată! Să sperăm că vom reuși un 147 pentru voi! Poate în 5 minute și 20 de secunde„, a prefațat meciurile de sâmbătă și duminică jucătorul ce are în palmares cele mai multe break-uri maxime, dar și cel mai rapid 147 din istoria sportului cu tacul.
Duelul O’Sullivan – Bingham promite să fie extrem de spectaculos, mai ales în condițiile în care cei doi se cunosc foarte bine, fiind foști parteneri de antrenament: „Ne știm jocul incredibil de bine, el îmi știe jocul probabil mai bine decât mi-l știu eu, iar eu pot spune același lucru despre jocul lui Stuart. Este minunat că Stuart a ajuns acum unul dintre cei mai buni jucători ai lumii, în ultimii patru-cinci ani am avut niște meciuri incredibile, ni le-am împărțit – am mers cap la cap – eu câștigam unul, el altul. Evident, el m-a bătut la Campionatul Mondial și în acel meci am regăsit probabil cel mai bun snooker pe care cineva l-a jucat împotriva mea, vreodată„.
„Este o onoare pentru mine să iau parte la acest eveniment, arena arată fantastic, sperăm să iasă un show pe cinste„, a punctat și Stuart Bingham.
Michaela Tabb a fost încadrată la conferința de presă de cei doi jucători pe care îi va arbitra la masă sâmbătă și duminică
„Sunt extrem de onorată să mă aflu aici, avându-i aici pe campionul mondial și pe cel mai mare jucător care a pus mâna pe tac, trebuie să vă spun că chiar ne așteaptă momente incredibile. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut acest meci posibil și care promovează acest sport pe care îl iubim cu toții„, a punctat Michaela McKenzie, prima arbitră care a condus o finală de Campionat Mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER